Cum a aflat una dintre cele mai cunoscute actriţe de la Hollywood că este înşelată. Vedeta a avut un şoc

Publicat: 01 feb. 2020, 09:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sandra Bullock a avut parte de şocul vieţii, în cel mai frumos moment al carierei sale. Actriţa a aflat de pe coperta unei reviste că în timp ce ea este la filmări soţul ei umblă cu alte femei.

Sandra Bullock a avut parte de o căsnicie aparent frumoasă. A fost întotdeauna susţinută de familia ei şi ori de câte ori a avut ocazia le-a mulţumit celor care au fost alături de ea.

Ce nu știa Sandra era faptul că, în timp ce ea trudea pe platourile de filmare făcând roluri care îi aduceau premii, soțul ei o înșela. Jesse James a fost surprins în compania unei alte femei, iar fotografiile cu cei doi au fost publicate pe coperta unei reviste celebre. În interior exista chiar și mărturia amantei, o anume  Michelle McGee, poreclită „Bombshell’.

Culmea tupeului lui Jesse a fost să susțină că infidelitatea este un aspect firesc al vieții. La scurt timp, însă, a cerut public scuze soției și copiilor, în încercarea de a-și salva căsnicia. S-a învinuit şi a susținut că lucrurile nu au fost chiar așa cum le-a descris amanta. A făcut practic totul pentru a fi iertat. Numai că spre ghinionul bărbatului și alte femei au mărturisit că au avut relații cu el, una dintre ele chiar pe o perioadă de doi ani! O lună mai târziu Sandra a intentat divorțul, astfel, căsnicia ei de numai cinci ani s-a încheiat.

Cum a început povestea de dragoste dintre Sandra şi Jesse

Vedeta l-a cunoscut pe Jesse James, vedeta emisiunii Monster Garage difuzată de  Discovery Channel, în anul 2003. Doi ani mai târziu, Sandra și Jesse s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private, la Santa Barbara, și astfel frumoasa actriță s-a trezit mamă vitregă pentru trei dintre copiii soțului ei, din două căsătorii eșuate: un băiat și o fată din căsătoria cu Karla și încă o fiică, Sunny din căsnicia cu actrița de filme pentru adulți, Janine Lindemulder.

„M-am căsătorit și îmi iubesc copiii. Grija și dragostea mea pentru ei, în calitate de co-părinte, nu este mai mică decât dacă ar fi copiii mei biologici. Și sunt norocoasă că îi am”, declara Sandra la acea vreme.

Publicat: 01 feb. 2020, 09:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×